


Echipă: Constantin MEDARU, Elis HAIRI, Teodora ZAHARIA, Răzvan BĂLĂNUȚĂ, Gabriela MAFTEI – PARASCHIV
Locație: Iași (RO)
Arie Desfășurată: 10 900 mp
Stadiu: Proiect Tehnic
Proiectul propune un ansamblu rezidențial de aproximativ 9.000 mp, amplasat în zona centrală a municipiului Iași, pe strada Bărboi. Clădirea are un regim de înălțime 2S + P + 8E și integrează funcțiuni mixte: două niveluri de parcare subterană, parterul destinat spațiilor comerciale și opt etaje dedicate locuirii colective.
Ansamblul răspunde contextului printr-o compoziție clară, în care materialitatea si atenția la detalii contribuie la integrarea armonioasă în țesutul urban existent. Corpul dedicat locuirii este orientat perpendicular pe strada Bărboi, în urma unui studiu de însorire care a ghidat deschiderea locuințelor către est și vest, pentru a beneficia de lumină pe parcursul întregii zile.
Volumetria este marcată de alternanța dintre plinuri și suprafețe vitrate ample, care favorizează lumina naturală și deschiderile către oraș. Fațadele sunt tratate în tonuri neutre, cu placări ceramice și panouri din aluminiu ce accentuează o prezență discretă în contextul urban existent, in ciuda scării impunătoare a proiectului.
Un element definitoriu al conceptului este integrarea vegetației în compoziția arhitecturală. Terasele și logiile verzi fragmentează fațadele și generează un ritm vizual dinamic, inspirat de ideea unei păduri verticale, adaptată la scara orașului. Prin această abordare, proiectul urmărește o inserție coerentă într-o zonă dens construită, în timp ce introduce un echilibru între necesitatea locuirii și dorința de a păstra deschiderea către natură.



